A se invata

Nu sunt cel mai mare adept al compasiunii. Insa, la cateva zile dupa ce am vazut this video am trecut pe langa un homleless guy intins in mijlocul drumului. Au trecut cel putin 10 masini pe langa el si evident ca nimeni nu a oprit. Mai mult, un idiot m-a claxonat cand l-am ridicat si il duceam spre trotuar facand gesturi disperate sa ma misc mai repede. Amu drajilor... stiu ca traim intr-o lume in care mananci sau esti mancat, dar da-o in footere! PLEASE retineti morala povestii: I'm a hero!

Long ago

Aveam un prieten la un moment dat pe care il admiram, lucru care se intampla destul de rar. Tipul este probabil cel mai citit individ pe care am avut onoarea sa il invidiez si credeam ca are lumea la picioare prin aerul si respectul pe care il impunea inca de la prima silaba care ii iesea din gura. Nu conta altceva in preajma lui. Puteai sa fi proaspat coborat din ceva masina suparata si cu 2 gagici tari (cliseu idiot, stiu, dar acum vorbesc cu MAREA majoritate) si taceai malc sa il asculti. Tipul mi-a inspirat prima oara ideea unei lumi lipsite de importanta materiala (nu vreau sa zic metafizic ca sa poata citi unii in continuare). Nu conta cat si ce ai, cata vreme ai ceva de spus si cineva care sa te asculte. Suna excelent. Pana intr-o intunecata zi cand mi-a spus urmatoarele: "Si ce conteaza? Nu il vezi pe ala ca are masina X, telefonul Y si tocmai s-a combinat cu Pitzy? Ce bine ii merge..." And I wanted to slap him. Dude, you know stuff! Magariile alea erau irelevante. Or so I thought. Asta are ceva legatura cu valorile vietii. Dar nu am chef acum sa detaliez. Probabil va mai urma.

In my experience

Suntem o specie de cititori de ganduri. Undeva dupa secolul XVIII, cam dupa ce libertinismul sexual a devenit tabu fiind transormat de catre politicieni si biserica in arma politica, individul s-a hotarat ca autoprezevarea sa depinde nu atat de un egoism rational cat de relatiile psihosociale pe care le are la palmares. Pentru ca am folosit cuvinte snbico-pretentioase, altfel spus: de ce sa fac eu pentru mine cand pot sa ma ajute/faca altii? Ashe dara, cu iscusinta unui calugar budist dupa o supradoza de cocaina n-am hotarat sa bagam la inaintare o versiune modificata a deja autoiluizionatului Eu care il purtam in buzunare (si altii intre piciare). Buuuuuuuuun!
Pentru ca sa pot sa revin la "specia de cititori de ganduri" acest personaj pe care il folosim pt a interactiona cu lumea (nu vreau sa ii spun alter-ego, pt simplul motiv ca ma 'nerveaza termenu'). Lojic (zic eu), acest personaj, hai sa il numim Vasile, trebuie contruit astfel incat nenea veciunu si tanti de la colt (Mariuca) sa il placa si sa fie best friends forever. Asadar, tata lui Vasile "stie" ce vrea tanti de la viata si i-l baga pe fiu-so sub nas ca un mandru model al speciei, perfect modelat pe mofturile si aspiratiiei ei. Mah da cat de arogant poti sa fii sa presupui tu ca stii ce vrea Mariuca? I-ai mirosit chilotii in secret si ai descoperit langa o ruptura secretele Universului? Vasile e o minciuna. Si Mariuca. Ambii din aceleasi motive, sa se placa reciproc. Dar daca se placeau oricum? Who cares? Does it even matter?
Ce am vrut sa spun de fapt: cele mai reusite relatii sunt contruite pe minciuni. Si de ce nu? oricum tot acolo ajung.
... in my experience.